Unelma.

Imi place turcoazul. Si visul pe care l-am avut cu ceva timp in urma. Poate ca totusi am dormit in dimineata aceea a primei zile din ianuarie. Incep sa imi reamintesc, insa foarte vag. Intai as vrea sa fac o paranteza. Atunci cand citesc Noaptea de Sinziene si cand ascult Kylmää ma gandesc la el mult mai mult si mi se pare ca toate aceste 5 lucruri se potrivesc: cartea lui Mircea Eliade, cantecul trupei Uniklubi, culoarea turcoaz, Finlanda si EL. Deocamdata fara povestiri cu Aaron si Caselika, fara Sebastian Demeteru si Otilia Barbu, numai eu si el. Nu stiu cum sa incep. Si nu zic asta pentru ca nu imi gasesc cuvintele ci pentru ca nu stiu daca exista cuvinte. Oarecum, e o apoteoza a acestei prietenii, nu de catre mine personal ci de catre sentimentele mele. Nu chiar o apoteoza, insa, ceva destul de asemanator. Nu trebuie sa imi fac griji pentru respect si sinceritate, acestea fiind deja asigurate. Nu imi pot aduce aminte ce se intampla in zilele in care am vorbit mai mult cu el. Stiu doar ca au trecut aiurite pe langa mine, fiecare din secundele celor 24 de ore, cutremurandu-ma. Dar sa incheiem cu lucrul asta. Sa revenim la visul acela care pana la urma l-am avut. Se intindea patul alb in fata mea. Coltul din partea dreapta era mai lasat. Statea pe o parte, cu fata spre perete si nu spre mine, el. Era nud. Stiu ca am inceput sa ma dezbrac si asteptam cu o nerabdare cumplita momentul in care urma sa ii ating parul. M-am asezat intr-un final pe pat. Nu stiu daca era rece sau cald, lucru care ma lasa nedumerita si astazi. Stiu numai ca l-am luat in brate si am inchis ochii. Mi-am strecurat mana sub capul lui si i-am prins intre degete buclele castanii si buclele blonde. Nu tin minte decat moliciunea lor. Parca simt si acum si parca chiar le-am atins in dimineata aceea in care in realitate, probabil dormea; simt inca acea catifea a lor, intregul par care curgea molatec de-a lungul mainii mele. Imi amintesc mai apoi, imagini in care se trezea si eram imbratisati. Ochii lui verzi nu aveau nicio picatura maro. Lumina orbitoare a lor, fiindca intotdeauna i-am gasit sclipitori, acea lumina aprinsa, se scalda in verdele nici prea inchis dar nici prea inchis.
- Sinä olet kaunis!
Ja unelma surmansa ja oli onnellinen.