Lumi

Uniklubi ascult iarasi. A trecut si ziua asta sau ...e pe sfarsite. Deja s-a innoptat de ceva timp. As fi vrut sa mai scriu la romanul meu, insa trebuie sa si reiau ultimele parti ale capitolului VI neterminat, parti care imi displac: prea simple! Sa vorbim despre vreme, mai intai... Nu este prea frig, nu a inghetat balta din gradina fabricii din dreptul blocului meu. Totul insa, este inzapezit. Copacii imbracati in haina lor argintie, iar pamantul tot si parca si lacul, albe. Cerul negru, impanzeste pana la jumatatea orizontului intregul peisaj prin intunericul sau, iar cealalta jumatate a zenitului este cenusie, terminandu-se cu o urma mare si alba - pamantul - la randul ei impodobita cu copaci si masinile de pe trotuare. Niin sinä ompelet sulan kerrallaan pieniin siipiin se aude acum si se potriveste ritmul melodiei cu vremea de afara, se potrivesc parca si versurile... Cuvintele se leagana si se impletesc cu fulgii de zapada ce danseaza lent si se unduiesc in bataia prea usoara a vantului sau doar se lasa in voia gravitatii... Nu stiu la ce ma gandesc. Acum scriu toate acestea, si mi se pare ca am inceput sa imi amintesc si sa pot resimti diferite sentimente pe care le simt atunci cand ploua sau ninge. Am aceeasi stare. Sunt fericita, exaltata, emotionata din nu stiu ce pricina. Facand o paranteza, imi aduc aminte deloc vag o zi la liceu. Eram emotionata, nu stiam cum sa calc, cum sa ma uit, unde sa ma uit, cu ce gravitate a pasilor sa imi duc mersul, cum sa raspund la telefonul care suna in prostie si eu nu imi dadeam seama... Eram atat de inconstienta... Intr-adevar m-a observat, am staruit prea mult in acel loc, insa fara sa vreau. Dar potrivirea fantastica, faptul ca era si el acolo, in acelasi timp... Atunci mi-am inchipuit cum ar arata...nud. Nu bausem nimic in ziua aceea, eram perfect lucida, insa ceva ma tot impingea sa gandesc asa. Dar sa lasam asta. Sa revenim la starea aceasta care perpetua. Ma simt oarecum implinita, in ciuda faptului ca multe lucruri pe care vreau sa le pun pe picioare inca nu pot... Un val ciudat ma inconjoara... Nu imi amintesc vreun moment in viata mea in care am mai simtit ceea ce simt acum, poate nici atunci cand eram mica si ma bucuram de orice lucru neinsemnat. Vreau sa stiu multe, vreau sa am multe, si totusi acum (ca niciodata) ma multumesc cu ceea ce am, ceea ce este intr-adevar o a dracului de noua chestie. (Hah! Never thought of this till now... It's something...) Tind sa cred despre mine ca eu gandesc mult. Si ma refer la aceasta gandire ca la o analiza pe care mi-o fac mie insami... Strange... isn't it? Or... is this the way out from what I misunderstood once? Have no fucking idea. Viilenee ja hengitys höyryää ... frumoase versuri, din Kylmää poate chiar cantecul ce imi place cel mai mult in aceste momente. Maine ma duc la scoala, si va fi kylmää si tot va ninge... Lumeen... ei sateen... As vrea sa vad ochii verzi aprinsi in culoarea lor ce curge cateodata intr-un maro cald, as vrea sa ii vad, iar in fundal zapada alba si sclipitoare, insa nu atat de luminoasa ca lucirea verde a ochilor... Niciodata ca ea... Si parul sa atinga zapada, buclele sa fie inghetate, apoi sa se onduleze si mai mult si sa fie la fel de matasoase ca inainte de atingerea zapezii...
Lumi ja vihreät silmät...tekevät minut onnellinen.