Tavan bleumarin

Odata cu lumina care anunta o zi incetosata, rece si ploioasa, m-am intins pe pat. Asternutul era cald. Sau poate mie mi s-a parut. Cateodata inflacararea cu care unele sentimente ma cutremura, imi da senzatii ciudate (si nu ma refer la senzatiile NORMALE pe care orice om...le simte...ci unele cu totul de alta natura, mai mult psihica...in fine...you got the point) ... Sa lasam asta. Nu am dormit deloc. Am urmarit niste umbre efemere pe tavan. Tavanul, odata alb - in miezul zilei - acum era de un bleumarin intunecat, asemenea valurilor involburate ale oceanelor in prag de furtuna. Am stat, fara sa pot adormi caci imi veneau in minte chestii cu totul si cu totul straine de mine...Adica nu cunosc persoanele la care ma gandeam...Insa gandirea asta cu o asa de mare intensitate mi-a pricinuit timpul pierdut, in care nu am inchis deloc ochii. De asta acum, simt o usturime teribila si am ochii rosii, atat de rosii...parca ar fi scaldati in Bloody Mary. Ador Bloody Mary-ul. Insa nu am totul necesar sa mi-l pregatesc. Maine probabil voi fugi pana la vreun bar... Dar nu asta era important. Intr-adevar lucrurile cu baiatul si fata (persoane inca necunoscute pentru mine) nu sunt chiar neinsemnate... Dar gandurile mele, pe langa aceste doua carari...a mai plecat pe o a treia. Nu stiu cum sa descriu asta. In orice caz, ma vedeam in patul rece sau cald... Nu am sa il intreb cum a fost asternutul... Am sa ma tot gandesc la asta, sa imi fac posibilele scenarii... Un impuls: adresa si plecam ca o sageata catre tinta. Dar acum sa lasam astea... Sa lasam totul... E totul consumat... Sau poate ca nu si plec iarasi catre un pesimism pe care am inceput sa il detest pe de-a-ntregul. Da. Are insemnatate totul. Mai mult sau mai putin. Mai mult acel pat... Cu raceala sau caldura lui... Acel pat in care statea intins pe o parte iar eu il luam in brate, ii atingeam mainile alb-roze. Da. Despre asta tot vreau sa vorbesc si nu stiu cum sa vorbesc. E vorba despre simtire. Si nici macar prin pictura, scris nu se reda ce simti, nici printr-un cantec...Poate mai multe melodii adunate... Insa nici acestea nu ofera o imagine in detaliu a unui sentiment. Ce as putea spune? Era un sentiment minunat, beatitudine cred si chiar m-a impresionat acest simtamant, intr-adevar nu am fost mai impresionata de ceva legat de mine pana acum asa de mult ca in prezent. Dar nu doar beatitudinea putea "fotografia" sentimentul ci o multime de alte mici sau mari emotii... Asadar...si acum ma uit catre tavanul tot bleumarin caci s-a innoptat ca si in dimineata care a trecut...plina de clipe...unele contradictorii...clipe, momente deosebite.