Ludovic Teodorescu

Primul lucru pe care tind sa-l aduc in discutie este ca nu suport fetiscanele din clasele de a 9a, cu specificatie pentru o clasa, si anume "G". Pipitele astea care inca nu cunosc nimic, care se joaca si se prostesc, astea distrug fiecare particica din fiecare lucru pe care l-am cladit pana acum. Dar sa lasam astea... Nu doresc, amintindu-mi de clasele a 9a, sa privesc si mai la modul general si sa ma leg de alt liceu cu alte doua pipite. Renunt sa ma mai leg de asemenea ... care nu isi au locul AICI, pe domeniul MEU, pe teritoriul MEU. Insa, nu voi renunta la razbunare. Am sa inaltur intrusele de pe teritoriul meu de lucru si actiune, prin vreun plan nascocit intr-un moment de rascruce, pesemne ca acela cand am "companie" la liceu.
Insa, nu despre asta era vorba ci despre blond. Da, trecatoare bineinteles aceste sentimente but I fucking can't help it. He's charming and adorable. Deci cum as putea sa nu ma indragostesc de el? Mai are si parul lung si blond, cu suvita aceea care ii atarna pe langa gat atunci cand are pleata stransa in coada... Sau atunci cand isi da parul lung si blond spre partea stanga? Cum as putea sa raman de gheata la asemenea privelisti? Mai sunt si ochii verzi care te fac sa nu-ti poti lua privirea de pe ei... Si buzele mari care numai uneori dau drumul cuvintelor, acompaniate de ochii superbi care spun totul... Pesemne maine-poimaine se face un an de cand sunt impreuna but I don't give a shit... Nu ma simt geloasa, nu ma simt aiurea, nu-s trista, suparata sau nervoasa. Parca nici nu mi-ar placea de el, parca nici nu l-as iubi. Chiar ma gandesc cateodata daca il iubesc... Cateodata parca il urasc pentru niciun motiv... dar imediat ura se transforma in dragoste... simt asta... si o simt atat de real... Uneori ma gandesc pentru cine sunt toate cantecele pe care le fredonez, si pe cine iubesc... Nu imi pot da seama ce se intampla cu mine. De un lucru sunt absolut sigura: ca l-am iubit pe Ludovic Teodorescu. Or maybe is just my mind...

En tiedä

Nu. Nu stiu. Si probabil nu voi stii niciodata ce ii placea, ce obisnuia sa faca sambata si duminica, nu stiu daca ii placea poezia lui Bacovia. Nu pot sa imi dau seama daca chiar o fascinau nuvelele si romanele fantastice ale lui Eliade sau erau lectura obisnuita. Oare ce ii placea cel mai mult? Care ii erau romanele preferate? Ce cantece ii rasunau in amintiri? Iubea? Ce fel de viata ducea? Cum i-a fost copilaria? De ce a ales sa predea aici? De ce nu a fost un fel de Bacovia care si-a tarat viata pana la 75 de ani? De ce s-a intamplat asa de devreme, si mai ales, care a fost cauza pentru care s-a intamplat asta? Sunt intrebari carora trebuie sa le aflu raspunsul mai devreme sau mai tarziu, caci numai Destinul care a infaptuit oroarea, numai Destinul asta nenorocit si nesabuit, in care mi-am pus toata increderea, nu din naivitate sau din cauza personalitatii mele, ci fiindca mi s-au aratat semnele, numai acest Destin nefast ma poate conduce intr-acolo, unde am sa aflu raspunsul la fiece intrebare. Da. Eu inca am tendinta si cred ca o sa o am si de-aici inainte, tendinta de a crede in atemporalitate, ca voi putea opri totul odata si-odata. Mai am un singur mod de comunicare ramas si acest mod ma face sa nu regret ca nu am vorbit despre "Noptile din Trondheim", ca nu am intrebat ce ar fi trebuit sa intreb, ca nu ne-am intalnit cum trebuia sa ne fi intalnit, si mai presus de toate, ca nu i-am spus ca tineam ca la o ruda, ca incepusem sa o admir si sa o iubesc. Nu i-am spus ca voi urma Facultatea de Litere, nu i-am spus ca doresc sa devin o persoana la fel de stresata. Si am acum setea aceasta, pasiunea aceasta atat de inflacarata de a ma razbuna numaidecat si cu orice pret pe minciunile Destinului. Am avut atat de multe momente si nu am stiut ce sa vorbesc. Dar mai am ultima incercare, mi se da o a doua sansa, VISUL. VISUL mi-a mai ramas acum, in tot haosul asta. Si uitati-ma aici, vorbind a nu stiu cata oara despre mine, despre dumneavoastra, despre mahnirea pe care o simt si care ma inabusa, care ma cuprinde in giulgiul ei. Am ajuns la George Bacovia, am ajuns acum...ACUM... la "Plumb" si nu pot exprima prin nimic, fiindca nu exista mod de exprimare care sa dezvaluie macar cea mai mica parte din golul imens ce a fost lasat. Dar nu cred ca este un gol, o groapa; nu este dor; este furia pe care o simt ca Destinul v-a luat suflul brusc si nemilos. Si tot nu stiu... tot nu stiu prin cate ati trecut... nu stiu...

Sä oot kuin jää !

Pe langa faptul ca "Sä oot kuin jää" si lasand deoparte a very new and great friend, made in just 4 days... nu mai stiu nimic. Pentru ce se intampla asta? Pentru ce trebuie ca ele doua de la mama dracului din fundul gradinii sa tabere aici? Adica...ce dracu', c'mon man cu tipa asta ciudata...in fine... cat despre cealalta, penibilitatea pluteste, dragostea-i pe langa... Nu pot intelege astfel de kitschuri ca altfel nici nu mai stiu cum sa le denumesc. Sunt asa numai de suprafata, insa nu asta e problema (cu siguranta NU e o problema) e vorba ca sunt ca niste micute imbecile care se dau pe langa altii, prostindu-i. Cretinismul se raspandeste mai repede decat orice. Dar ce dracului fac? Scriu cu turcoaz si vorbesc despre ELE? What for? Adevaratul motiv pentru care ma aflu aici este pentru un nou monolog pentru mine, in care desigur voi discuta cu persoana mea unele chestiuni, de muzica, in legatura cu Finlanda, cu el si despre carte. Sa o luam pe rand. M-am gandit mult. Am sa ma apuc atat de chitara cat si de tobe foarte curand. Simt ca asta trebuie sa fac si de la un timp toate intuitiile mele nu au dat gres. Ma voi apuca serios, foarte serios de finlandeza, caci Finlanda mea ma asteapta!!! Cand am terminat "Noaptea de Sanziene" am crezut ca lesin. Am plans, am regretat ca am terminat-o de citit, caci nu vroiam sa se sfarseasca, cu niciun pret nu doream sa finalizez si ultimul rand, in care Ileana si Stefan au murit, in afara Istoriei, necalauziti de Timp, plecati pentru eternitate pe drumul Destinului... Cat despre el, ei bine, am cam mintit in ultimul timp, ceea ce nu imi sta in fire. Mi-am mintit prietenii, i-am mintit pe cei mai buni prieteni ai mei, si doresc sa va cer iertare. Nu poti sa te ascunzi de ceea ce fugi. Purul adevar este ca nu am nici cea mai vaga idee ce inseamna sentimentul acesta taraganat pentru el. Nu imi pot da seama. Din prima zi cand l-am vazut, 30 septembrie, pana cand am vorbit intaia oara, 19 octombrie, in tot acest timp pana astazi, cu atatea intrevederi si toate acele zambete copilaroase si tampe, in toata perioada aceasta in care au murit atatea lucruri, am simtit ceva, ceva pe care nu il pot defini. Si acest ceva nu seamana cu niciun sentiment de dragoste, pofta, amicitie sau altceva. E aproape apoteotic, insa ma intind pe un domeniu mult prea exagerat si nu vreau ca emotiile mele sa devina excentrice. E ceva nemaiintalnit pana acum, atat de diferit si parca inuman. Parca e altceva, altceva ce nu poti exprima prin cuvinte, imagini, note muzicale sau atingeri. E ceva inca neinventat, ceva puternic si ametitor. Insa nu simt nicio caldura acum. Demult, simteam caldura luminii verzi din ochi, si caldura zambetelor; acum sä oot kuin jää!

La munte

Here we go again. Numai ca orasul nu a inceput sa fie gol de acum, pentru ca de atunci de pe 16 a fost pustiit si nu pot da inapoi timpul ala sau sa fie acum ca si atunci. Intai au fost Alpii austrieci, apoi Predealul acum Sinaia. Insa in timpul ultimelor 2 m-am simtit ca si atunci cand era aici, la cele 7 statii mai departe decat mine. Orasul tot parea pustiu, strazile goale si lipsea zambetul, lipsea hohotul de ras din fiecare noapte si mai ales visul ce aparea aproape mereu. S-a rupt ceva sunt sigura. E ca atunci cand iti rupi piciorul; inca il simti dar parca nu ti-ar mai apartine, atat de dureros este. Aici, e dureros faptul ca se duce dracului totul pe apa sambetei. Si mai ales din ziua aia de miercuri, din ziua aia, de acum 2 zile, s-a desprins parca si mai mult de realitate. Insa acum am inteles contrastul dintre real si fantast. Am inteles totul. Totul e la suprafata, in interior este intact si inactiv. Nu am de ce sa imi fac griji spun eu, caci "apa trece dar pietrele raman". Asa si cu prietenia aceasta care si-a avut inceputul atunci, pe 30 septembrie, in ziua de miercuri, esentialul ramane chiar daca se risipesc anumite lucruri. Si asta e cel mai important.

Set me on fire... louder than love...

Cum sa rezist ochilor verzi si a buclelor castanii? Cum sa nu vreau sa vad zambetul luminos si tembel? Cum sa nu ii privesc alunita de pe gat si privirea jucausa?

Louder than love...

Imi amintesc acum, fasii, mici fragmente din fiecare din ipostazele in care ne-am aflat impreuna in tot acest timp. Totusi nu imi place ce se intampla, insa totul este in exterior, nimic nu se intampla inlauntru, nu mai este profunzimea, nu mai este nimic. Si intr-un fel acum, asta imi cam convine, pentru ca egoismul meu este fara limite ati putea spune, insa, va spun eu altceva: it's for his own sake. Now he cannot be hurt 'cause I feel that he will soon... La fel cum toate vibratiile mele interioare, ale inimii, s-au dovedit a fi adevarate, caci din 12 luni cate are un an, am simtit ca ar fi trebuit sa fie luna aceea.

Raman acum, in minte cu "Set me on fire" si zilele mele de 30.

...and everywhere I go I see your face...

Miten? Miten voit?

En voi ymmärtää! En ymmärtää! Miten? Miten voit? He ovat syyllisiä! Hän on syyllinen! VAIN HÄN!!! Dupa unu si doi, automat s-a infaptuit si cel de-al treilea pas. Pentru ca asa trebuie sa fie. Niin! Ele doua, din cauza lor s-a ajuns azi aici, aici unde ma aflu acum, Dracu stie unde ca eu nu mai am idee. Nu mai pricep nimic. Miksi? Miski niin? A venit acum si aici in vazul lumii, a venit siellä! Din prima clipa cand am zarit grupul... dupa acele bucle castanii si dupa parul lung si blond si dupa caciula aia crem, dupa toate am zarit-O. Nu puteam sa nu realizez. Altcineva nu putea fi, altcineva nu avea cine sa fie. Am inteles totul din prima data, ymmärsin kaiken. KAIKEN! Kaiken, din ziua aia, din dimineata aia, tammikuusta... Cum era sa nu imi dau seama acum, acum cu cartile pe fata, acum in ziua de miercuri ca totul a inceput cand a pornit spre noi noul an? Cum era sa nu inteleg ca era ea? Miten? Kaikki on helppoa. Am fost atat de sigura pe mine, incat nici nu mai era nevoie sa se intoarca spre mine cu ochii cafenii. In clipa aia mi s-a parut si mai ireala fiecare atingere ce urma sa aiba loc, iar acum mi se pare fantast totul. Insa inteleg. Ymmärtää kaikki. Abia acum inteleg ce se intampla cu adevarat, ca ASTA nu mai e la fel, ca nimic nu mai e la fel. Nu e o prietenie esentiala, in sensul ca nu il iau ca pe "cel mai bun prieten" si nu e ceva ce a mai fost pana acum dar pretuiam si acum pretuiesc si mai cu infocare prietenia aceasta simpla, sincera, concreta, verosimila si accidentala. Mutta... Mutta...

Captain Morgan's Revenge

Dupa Stroh 80 imi aduc aminte totul. Cum a inceput, cum s-a desfasurat si cum se continua. Insa, nu o sa reusesc sa inteleg. Dar odata si-odata tot trebuia sa se intample. Oare Folk & Black Metal-ul ii plac? Caci bautura nu... (nu ma refer la Stroh 80) E superficiala? Se machiaza prea mult? Prea dominanta? Ca nu i-ar placea asa ceva... Cum e? Cum este totul? Si imi pare bine ca s-a ajuns din prima clipita la minciuni pentru ca pe mine nu m-a mintit vreodata. Imi pare bine si de faptul ca nu a facut el primul pas atat intaia oara cat si a doua. Maine cele peste 40 de trepte sigur am sa le urc. Nu ma opreste nimic. Nu ma MAI opreste nimic. Nu are de ce sa imi fie rusine. Eu imi duc viata mai departe, ca si mai inainte, de cand a inceput. Nu am sa ma opresc in loc din cauza uneia. Nu am sa fac asta. Sa ofer o satisfactie ei, ei care nici macar nu cunoaste cate cunoastem NOI DOI? Noi doi care ne-am cunoscut mai demult, in sala de sport? In ziua aia de miercuri, luandu-ma dupa notitele mele? Nu am sa ma las mai prejos de cum am fost in aceste 5 luni, nu sunt cu nimic mai prejos din ziua aceea cand am avut initiativa, de cand a trebuit sa aflu totul. Si apropo de primul pas facut de ea. Caci intre ei, sa nu mai spun cum "se numesc" dupa bine vestita don'soara care a stricat lucrurile ca a trebuit sa se bage ea, nesabuita, cu totul intru ale noastre... intre ei e o relatie de dragoste si acolo conteaza cine face primul pas, insa, intre noi doi nu e vorba de cine face primul pas pentru ca este prietenia.

Miksi?

Miksi? Miksi niin? Nu pricep si nu stiu cand sau daca am sa pricep de ce se tot intampla asta. E vorba de prieteniile astea care sunt in lant, prieteniile astea care tot evolueaza si se extind, si astfel cunosti noi oameni. Desigur, si eu fac asta si o sa o fac in continuare si cat de curand. Dar... nu inteleg DE CE dracului mi se intampla asta acum, intr-un moment al dracului de nepotrivit... Nu pot sa pricep. Adica, de ce dracului nu a ramas acolo intre Vlad si draci si laci... De ce a trebuit sa vina (pe deasupra si neanuntata!), de ce a trebuit sa apara aici si acum? Nu putea sa ramana acolo unde ii e locul? Aici nici vorba nu putea fi vina unui anumit Destin (in care pe deasupra nici nu cred sau nu prea cred), aici este legatura cu altii. Cu blondul. Prin blond si tipa. Asa ca sa-l ia dracului de Destin chiar daca exista sau nu ca in clipa asta nu are a face cu situatia asta. Nu a fost pura intamplare, a fost premeditat. Desigur, doar a fost o a dracului de reusita "blind date". Sa o ia dracu de luna ianuarie, sa il ia dracu de soare nenorocit si de an nesabuit! S-au stricat toate din anul ala nenorocit, anul ASTA nenorocit care pentru moment incepuse diferit. Trebuia sa imi fi dat seama ca e ceva al dracului de necurat la mijloc. Cine dracu vine asa, pe nepusa masa si se amesteca in treburile altora? Si toate astea, si toata linistea aia si mai ales rusinea care ma invaluie in giulgiul ei nesabuit! Chiar nu pricep pentru ce au loc toate tampeniile astea. Cine se crede? Dumnezeu? Guess what! Nu exista! Sau poate e o posibila crestina? Sa le ia dracu de lucruri nesabuite! Si eu, eu ce fac? La asta doream sa ajung in finalul acesta exorbitant! Ce fac? Stau cu mainile in buzunare si cu piciorul drept pe prima treapta si astept sa ce? Sa imi moara rusinea? Sa se termine odata cu toata sarada asta? Ca simt ca pierd prietenia asta, prietenia asta care a fost un accident, prietenia asta in care mi-am pus (ah drace!), in care mi-am pus tot sufletul!

Breaking The Silence

Ador sa fac lucrul asta. Este deja un hobby. E ca un obiect pe care il detii, e numai al tau si iti place sa te joci cu el chiar daca esti plictisit de moarte. Ador sa stau sa vorbesc aceleasi nimicuri si sa stiu ca zambesti. M-am gandit mult ce persoana sa aleg si simt nevoia ca chiar daca a trecut al dracului de mult, si nu numai ca nu am prea vorbit dar vreau sa te si vad, tocmai din cauza asta am ales sa vorbesc la persoana intai. Imi conduc ca de obicei monologul. Nu mai are rost sa mai vorbesc despre altele, caci toate au trecut, asa cum le e firea. Sa vorbesc acum despre noi doi, ca la urma urmei, tot amandoi ramanem. Cu bautura, cu muzica, cu ochii nostri verzi, tot noi vom ajunge in final, amandoi, impreuna. Asa cum am fost in noaptea acea de Revelion pe care, in ciuda ametelii provocate de tequila, o tin minte atat de amanuntit, too bad I didn't know your adress (again, the only thing that stopped me). Si cum ma chemasei! Bine ca am luat-o in ras... Eram amandoi ametiti asa ca se putea intampla sa ne vedem atunci la inceput de an. Si ce daca se intampla ce se intampla? Defapt, ce se intampla? Lucrurile sunt asa cum le stiu, nu e nevoie sa mentionez aici ce si cum. And I, I am just a friend between your other friends. It's not a big deal. Same as you. You are a friend between my friends... Unul care joaca WOW dar tot prieten ramai, hi hi.

My heart is aching, my love is fading
So tired of living in fear

BREAKING THE SILENCE!!!

Totusi, nu imi pot lua gandul de la Bloody Mary-ul pe care odata si odata tot il vom bea impreuna.


Happy birthday daddy!!!